Radiografia dentară: rolul, tipurile și efectele ei asupra sănătății

Radiografie dentara - Clinica Dent Estet

Vizita regulată la medicul dentist este unul dintre obiceiurile sănătoase pe care majoritatea dintre noi încearcă să le mențină. Cu toate acestea, există posibilitatea ca stomatologul să intuiască unele probleme greu vizibile la o simplă consultație. Radiografia dentară este punctul de plecare către găsirea unei soluții, iar tipurile ei se potrivesc unei palete largi de simptome.

  • Informații generale despre radiografia dentară
  • Rolul și necesitatea radiografiei dentare
  • Tipuri de radiografii dentare
  • Cât de sigură este radiografia dentară

Informații generale despre radiografia dentară

Etapă indispensabilă medicului stomatolog în stabilirea unui diagnostic precis, radiografia dentară relevă detalii care pot determina natura unei intervenții asupra danturii și chiar un întreg plan de tratament. Radiografia dentară este o reprezentare sub forma unei imagini plane a danturii, a maxilarelor, a oaselor și a țesuturilor moi, ca urmare a expunerii la radiațiile X sau a unei scanări digitale.

Rolul și necesitatea radiografiei dentare

Rolul radiografiei dentare este unul dublu. Pe de-o parte, aceasta este răspunsul la întrebările pe care medicii stomatologi încep să și le adreseze în momentul în care simpla consultație nu scoate la iveală în întregime problemele dentare ale pacientului. Fără semne evidente la nivelul danturii sau al gingiei, stomatologul nu poate trage o concluzie doar pe baza plângerilor pacienților în legătură cu disconfortul sau cu durerile care i-au adus în cabinet.

Pe de altă parte, radiografia este cel mai mare factor de prevenție, prin faptul că afecțiunile pot fi detectate din timp, pentru a li se aplica tratamentul potrivit. Medicul stomatolog are nevoie de o radiografie cât mai precisă, pentru a descoperi carii dentare sau alte structuri invizibile la suprafața măselelor, măsele de minte în fază incipientă, pierderi osoase sau orice alte afecțiuni care nu pot fi observate cu ochiul liber.

Tipuri de radiografii dentare - Clinica Dent Estet

Tipuri de radiografii dentare

După cum afecțiunile dentare nu au același specific, nici tipul radiografiei nu poate fi universal. La indicația medicului, pe baza simptomelor pe care le acuzi la consult, vei efectua unul dintre tipurile de radiografii expuse mai jos.

Radiografia clasică și radiografia digitală

Radiologia din prezent face ca aparatura folosită în cabinetele specializate să emită o cantitate neglijabilă de radiații, astfel încât să poată fi folosită chiar și în cazul unei femei însărcinate. Chiar și așa, radiografia digitală se impune tot mai mult drept standardul în domeniu. Un studiu publicat de NIH, agenția de cercetare medicală a guvernului american, arată că 90% dintre medicii dentiști din Belgia folosesc tehnica imagistică digitală.

Radiografia realizată după cele mai moderne dintre procedee permite inclusiv vizionarea pe monitorul computerului și chiar mărirea imaginii, pentru o analiză mai amănunțită și cu un grad mai mare de precizie. Pentru pacient, cel mai mare avantaj al radiografiei digitale este durata nu mai lungă de cinci minute a întregii operațiuni. Tehnologia face pași mari înainte, așa că alinierea stomatologiei la ultimele tendințe este o consecință logică și, totodată, o nevoie firească.

Radiografia retroalveolară

Fiind cea mai accesibilă dintre metodele de investigație dentară care ți-ar putea fi recomandate, radiografia retroalveolară evidențiază dintele în toată dimensiunea lui. Astfel sunt vizibile coroana, rădăcina și chiar osul în care este aceasta înfiptă. Pentru a realiza această radiografie, specialistul va așeza senzorul radiologic chiar în gura pacientului, folosind un suport de plastic steril.

Preț de câteva secunde în care stă nemișcat, pacientul obține imprimarea imaginii radiologice pe film, astfel încât medicul stomatolog să poată face evaluarea inițială, necesară planului de tratament. În radiografia retroalveolară vor fi cuprinși până la trei dinți alăturați celui vizat direct pe mandibulă sau pe maxilar.

Utilitatea radiografiei nu se încheie nici măcar odată cu tratamentul aplicat, pentru că medicul stomatolog o poate folosi inclusiv la controalele la care te vei prezenta după intervenție, la un interval de trei, respectiv de șase luni.

Radiografia panoramică

În cazul în care starea danturii tale nu este neapărat critică, iar medicul stomatolog are nevoie de o imagine de ansamblu, el poate solicita realizarea unei radiografii panoramice. Aceasta vizează ambele arcade dentare, precum și sinusurile maxilare sau canalele mandibulare. Procedura implică echiparea pacientului cu o salopetă de protecție din plumb și așezarea în dreptul aparatului.

Astfel, dispozitivul se va putea roti în jurul capului tău, fără a te expune în mod inutil la radiații orientate către organe vitale. După cele 20 de secunde, timp în care operatorul aparatului îți va solicita să rămâi nemișcat, în așa fel încât mișcările tale să nu perturbe acțiunea aparatului, este generată imaginea radiologică. Ea poate fi imprimată pe film și chiar salvată în computer.

Radiografia ocluzală

Acest tip de radiografie se deosebește printr-o mai mare amplitudine, comparativ cu toate celelalte. Radiografia ocluzală vizează întreaga arcadă dentară, împreună cu maxilarul superior și mandibula. Utilitatea acestei radiografii constă în detectarea dinților crescuți în plus, a dinților care încă nu au erupt, dar și a fracturilor osoase sau a obiectelor străine, în cazul în care pacientul se prezintă la cabinet în urma unei traume. Tot radiografia ocluzală identifică prezența chisturilor sau a abceselor de mare profunzime.

Radiografia bite-wing

La fel ca radiografia retroalveolară, radiografia bite-wing este o expunere cu înregistrare intraorală. Particularitatea acestui tip de radiografie vine din solicitarea ca pacientul să-și încleșteze dinții pe un dispozitiv care conține un mic film radiologic. Astfel, coroanele dentare ale dinților posteriori din maxilarul superior și din cel inferior pot fi vizibile pe aceeași radiografie, iar dinții sunt reprezentați fără a fi suprapuși. Necesitatea de a face o radiografie bite-wing se impune și în cazul detectării cariilor dentare în zona de contact a dinților și sub plombe. Mai mult, radiografia bite-wing descoperă inclusiv cariile localizate doar în smalțul dentar.

Cât de sigură este radiografia dentară

Contrar opiniei generale, radiografia dentară nu afectează organismul la fel de mult pe cât o fac celelalte tipuri. În timpul unei expuneri pentru o radiografie dentară clasică, pacientul absoarbe 5 microsieverți de radiații, iar în timpul unei radiografii digitale, unul singur – o cantitate neglijabilă, fără efecte notabile pe termen lung asupra sănătății.

Comparativ, doza medie zilnică de radiație cosmică, pătrunsă prin atmosfera planetei, pe care fiecare dintre noi o absorbim, oscilează între 5 și 8 microsieverți. Tehnologia modernă face posibil ca până și radiografiile clasice să fie astăzi cu până la 80% mai puțin nocive decât în trecut. Teama de radiații nu este, deci, o piedică în calea profilaxiei dentare periodice de care ai toate motivele să te ocupi în mod conștiincios.

Deși decizia asupra tipului de radiografie aparține prin excelență medicului stomatolog, o bună cunoaștere a tipurilor de expunere și a implicațiilor acestora le poate oferi pacienților așteptări realiste cu privire la tratamentul stomatologic.

Sursa foto: Shutterstock