Mituri despre implantul dentar

Pentru că înlocuiesc cu succes dintele natural, implanturile dentare sunt la fel de ușor de îngrijit ca și ceilalți dinți. Respectând vizitele periodice la stomatolog și ședințele de profilaxie la fiecare șase luni, ai garanția că implantul dentar va rezista zeci de ani.
Sunt prea tânăr sau prea în vârstă pentru un implant dentar

Vârsta înaintată sau prea fragedă este factorul frecvent invocat de cele mai multe persoane pentru a evita implantul dentar. În realitate, un medic bine pregătit, ce are la dispoziție o tehnologie adecvată și un plan complet de tratament, poate realiza cu succes un tratament cu implant dentar indiferent de vârsta pacientului (de la adolescenți până la vârstnici).
  Implanturile dentare au foarte multe efecte secundare

Riscurile și complicațiile care pot apărea în cazul implantului dentar sunt aceleași ca la orice tip de intervenție chirurgicală care presupune incizii și suturi. Pacienții pot resimți un disconfort cu manifestare locală, inflamarea zonei, cât și un risc minim de apariție a unei infecții, în primele zile de la efectuarea procedurii.

Totuși, acest lucru nu înseamnă că și tu vei manifesta oricare dintre aceste efecte secundare. Din contră, statistic vorbind, peste 90% dintre pacienții care au implant dentar se întorc la activitațile profesionale chiar din ziua urmatoare intervenției. Medicul implantolog experimentat va încerca întotdeauna să mențină scăzut orice risc, iar tu trebuie să te asiguri că urmezi întocmai tratamentul și indicațiile pe care stomatologul le-a personalizat pentru tine.

Implanturile dentare nu sunt mai bune decât protezele dentare

Acesta este un mit des întâlnit în rândul pacienților. Comparativ cu protezele dentare obișnuite, implanturile dentare prezintă numeroase avantaje, precum:

  • implantul dentar poate înlocui un singur dinte fără a afecta țesuturile moi din jurul dintelui
  • permite păstrarea țesutului osos în locul în care se realizează extracția dintelui
  • procedura cu implant dentar permite restaurarea tuturor dinților, la fel de eficient ca și în cazul protezelor dentare
  • nu există riscul ca mâncarea să rămână în zona coroanelor dentare

DENT ESTET îți oferă cea mai simplă, rapidă și minim invazivă metodă de reconstrucție a zâmbetului, ce îmbină perfecțiunea tehnologiei germane cu experiența specialiștilor noștri în implantologie dentară: Sistemul Fast & Fixed, oferit de Bredent, lider mondial în producția de soluții de reconstrucție dentară.

De asemenea, pentru a veni în sprjinul nevoilor tale, ți-am pregătit soluții financiare personalizate, precum „Plan 12″, un program financiar prin care poți plăti valoarea tratamentului simplu și comod, în 12 rate lunare fixe, avans 0, dobândă 0.

Vino la DENT ESTET și află de la medicul tau implantolog dacă tratamentul prin implant dentar este potrivit pentru tine! Programează-te online la o consultație acum!