Dr. Daniela Ghita

Medic rezident Endodonție

Dr. Daniela-Cristina Ghiță a absolvit Universitatea de Medicină și Farmacie “Carola Davila”
în anul 2015, după care și-a început imediat cariera ca medic stomatolog. Pregătirea și competențele sale în stomatologie o recomandă în activitatea pe care o desfașoară în cadrul clinicii. Cursuri la care a participat:
• Cel de-al II-lea Congres cu Participare Internațională al Facultății de Medicină Dentară – Dent4ALL, UMF „Carol Davila”, București, martie, 2018
• 17/11/2017– 18/11/2017 Diplomă participare la cea de-a 3-a ediţie a Simpozionului UNAS, “Abordarea interdisciplinară a dinţilor cu patologie endodontică”, UNAS, Bucureşti
• Participare la Congresul “Interfeţe multidisciplinare în medicina dentară. Consideraţii asupra alegerii şi aplicării tratamentelor în rezolvarea cazurilor complexe şi utilizarea de tehnici şi tehnologii evolutive în prevenţia şi reabilitarea orală”, AMSPPR Ardeal Nord, Bucureşti, noiembrie, 2017
• Participare la cursul teoretic şi practic ” Endodonţia în practica actuală” – Dr. Roberto C. Cristescu, RCC ENDODONTICS, Bucureşti, septembrie, 2017
• 7 Participare la workshop-ul ” Modelarea răşinilor compozite după tehnica gnatologică”- Sef. Lucr. Dr. Romaniţa Gligor, Sibiu, aprilie, 2017
• Participare la cea de-a XI-a ediţie a Congresului Internaţional de Medicină Dentară pentru studenţi şi tineri medici “DenTim 2017″, Dental Students Association, Timişoara, martie, 2017
• Participare la workshop-ul ” Dental Prosthetics – Ceramic inlay/ onlay preparation”- Dr. Giacomo Armani, Timişoara, martie, 2017
• Participare la workshop-ul ” Endodontics – Protaper Next – Gutta Core”- Conf. Univ. Dr. Luminiţa Nica, Timişoara, martie, 2017
• Participare la workshop-ul ” Endo innovations- The route to successful Endodontics. New systems for your daily practice” – Dr. Bogdan Moldoveanu, Piteşti, martie, 2017
• Participare la Congresul de Paro-Protetică al AMSPPR, Asociaţia Medicilor Stomatologi cu Practică Privată din România, Bucureşti, martie, 2016
• Participare la cea de-a XIII-a ediţie a Congresului Internaţional de Medicină Dentară pentru studenţi şi tineri medici “stuDENT 2014”, Liga Studenților la Medicină Dentară Bucureşti, Bucureşti, martie, 2014
• Voluntar în cadrul celei de-a XIII-a ediţie a Congresului Internaţional de Medicină Dentară pentru studenţi şi tineri medici “stuDENT 2014”, martie, 2014
• Participare la workshopul “Amprentarea dinţilor cu prag”- Dr. Miruna Damian, SITEA, martie, 2014
• Participare la workshopul “Tehnici moderne de tratament endodontic”- Dr. Rita Galbau, SITEA, martie, 2014
• Participare la Tabăra de Formare Profesională “Dental Project Snowboard & Ski”,Uniunea Naţională a Asociaţiilor Stomatologice (UNAS) şi Liga Studenţilor la Medicină Dentară Bucureşti (LSMDB), decembrie, 2013
• Certificat de participare la lucrările Congresului Universităţii de Medicină şi Farmacie “Carol Davila” Bucureşti, “Perspective interdisciplinare”, Bucureşti, mai, 2013
• Participare în cadrul celei de-a XII-a ediţie a Congresului Internaţional de Medicină Dentară pentru studenţi şi tineri medici “stuDENT 2013”, Liga Studenților la Medicină Dentară Bucureşti, martie 2013
• Diplomă participare workshop Endodonţie “TF- Schimbă lumea Endodonţiei”, martie, 2013