DENT ESTET deschide o clinică dentară cu cel mai înalt grad de digitalizare din țară

Clinica reprezintă cea mai mare investiție în tehnologie dintr-o clinică dentară

  • Localizată în zona Primăverii din Capitală, noul sediu aduce în premieră conceptul de clinică digitală” și este cel mai mare centru Planmeca Digital Academy din România, distincție ce atestă integrarea tehnologiei revoluționare în toate procesele medicale din clinică
  • Având o suprafață de 800 metri pătrați și 8 săli de tratament, clinica pune la dispoziția pacienților o gamă largă de specialități stomatologice, cu focus pe implantologie și estetică dentară, dar și acces la investigații medicale, în aceeași locație, prin parteneriatul cu MedLife
  • Investiția depășește suma de 850.000 de euro și înglobează tehnologie medicală digitală ultra-performantă, un centru digital de investigații radiologice, o sală de intervenții chirurgicale, dar și un studio foto de configurare a zâmbetului, toate acestea coordonate de o echipă medicală formată din 40 de specialiști

 

București, 23 mai 2017 – Grupul de clinici DENT ESTET, lider de piață în domeniul serviciilor de medicină dentară din România, deschide o nouă clinică pe Bulevardul Aviatorilor din capitală, în urma unei investiții de peste 850.000 de euro. Unitatea medicală are cea mai mare suprafață din totalul de 2.500 metri pătrați ocupați de grup și este cea mai digitalizată clinică de medicină dentară din țară.

“Suntem foarte încântați de achiziția pachetului de acțiuni DENT ESTET, iar dincolo de cifre, care se dovedesc a fi în continuare conform previziunilor noastre, știam care sunt abilitățile echipei medicale și a managementului. La mai puțin de un an de la începerea colaborării, am reușit să deschidem această primă clinică digitalizată, care nu doar că urmează direcțiile de dezvoltare stabilite, dar și aduce un aport semnificativ pieței de profil. Concurează cu ușurință cu orice clinică premium din lume și întărește poziția de lider a MedLife”, susține Mihai Marcu, Președintele Consiliului de Administrație al MedLife.

În ultimii ani, interesul românilor pentru tratamente dentare complexe premium, precum reconstructiile dentare ample, dar și pentru garanția pe termen lung a lucrărilor au crescut semnificativ, la fel ca preocuparea pentru estetică dentară. În acest context, noua clinică DENT ESTET a fost creată în jurul diviziilor supraspecializate de implantologie și estetică dentară, care s-au dezvoltat continuu și care au devenit principalii pioni ai evoluției pozitive a grupului.

„Avem ocazia de a discuta cu mulți pacienți care sunt tratați zilnic în clinicile noastre și am realizat că, acum, mai mult decât înainte, aceștia aleg tratamentul și clinica doar în urma unui proces amplu de informare despre tehnologiile folosite și pregătirea echipei medicale. La fel ca introducerea conceptului de clinică stomatologică digitală și cel mai mare centru Planmeca Digital Academy, inovațiile pe care le-am adus în România în ultimii 18 ani au reprezentat, de fiecare dată, un răspuns la nevoile pacienților. Mai mult, faptul că dl. Heikki Kyöstilä, Președinte și Fondator Planmeca Oy, o somitate pe plan mondial în acest domeniu și cel mai important om de afaceri din Finlanda, va fi alături de noi la inaugurarea clinicii, reprezintă o atestare că suntem aliniați la cele mai înalte standarde internaționale”, precizează dr. Oana Taban, CEO și Fondator al grupului de clinici DENT ESTET.

Inovații în materie de zâmbet digital

Facilitățile oferite de noua clinică includ, printre altele, posibilitatea configurării digitale a zâmbetului prin tehnologia Digital Smile Design și Future Smile Studio, primul studio de diagnostic și construcție digitală a zâmbetului.

Pe lângă acestea, noua clinică va dispune de o serie de alte tehnologii digitale esențiale în reușita tratamentelor complexe: scannerul intra-oral în culori reale, tomografia computerizată CBCT și radiografia digitală, tehnologii imagistice cu o expunere minimă la radiații, centrifuga ENDORET PRGF, laserul stomatologic EPIC BIOLASE (SUA), etc. Toate aceste tehnologii asigură o precizie crescută a tratamentului și ajută pacientul să poată lua decizii în cunoștință de cauză în privința procedurilor alese.

Clinica dispune de 10 săli de diagnostic și tratament și este cel mai mare centru Planmeca Digital Academy din România, distincție ce atestă integrarea tehnologiei revoluționare în toate procesele medicale din clinică. De asemenea, clinica dispune și de o sală de intervenții chirurgicale ultra-modernă și de un laborator propriu, care îmbină tehnologia CAD-CAM cu precizia tehnicienilor acreditați international; astfel este eficientizat timpul medicului și pacientul obține, în mai puțin de 24 de ore, un produs similar dintelui natural, incomparabil ca execuție cu lucrările realizate cu ajutorul aparaturii similare dintr-un cabinet dentar. Pentru finalizarea proiectului echipa Dental Partner’s Grup ne-a oferit suportul logistic în vederea furnizării și instalării echipamentelor din noua noastră clinică.

Mai mult, prin parteneriatul cu MedLife, noua clinică le oferă acces pacienților la o gamă largă de servicii medicale, inclusiv recoltarea și efectuarea analizelor medicale necesare în cazul procedurilor complexe.

250 de specialiști au grijă de zâmbetul a peste 65.000 de pacienți

DENT ESTET a înregistrat anual o creștere de aproximativ 20% a cifrei de afaceri, evoluție preponderent generată de o creștere importantă a afluxului de pacienți și a solicitărilor de tratamente complexe, în special reconstrucții dentare. În clinicile DENT ESTET au fost tratați peste 65.000 de pacienți, în prezent acestea fiind vizitate zilnic de un număr de 350 de pacienți.

Înființat în 1999, grupul de clinici dentare s-a extins continuu, numărând 8 clinici pentru adulți, adolescenți și copii, dintre care una în Timișoara.