Dazzling White Smile this Christmas

Programează-te la o consultație!

Pacient nouPacient existent

Captcha 32 − = 31

*Prin completarea acestui formular accept să fiu contactat pe email și/sau telefon în vederea realizării unei programări și obținerea mai multor informații despre tratamentul solicitat.

Oferă-ți cadoul perfect de sărbători, un zâmbet strălucitor!

Între 26 noiembrie și 26 decembrie te bucuri de cadoul nostru dedicat zâmbetului tău, Albire Dentară Profesională cu lampa Zoom Power sau laserul Epic™ Biolase, cu 750 de Lei!

Apelează cu încredere la unul din medicii noștri specialiști în Estetică Dentară, care îți va propune tipul de albire dentară care ți se potrivește și îndrăznește să devii cea mai bună versiune a ta!

Albire dentară profesională cu laserul Epic™ Biolase

Epic™ Biolase este una dintre cele mai avansate și eficiente metode de albire profesională disponibile în prezent, care oferă rezultate uimitoare chiar și pentru pacienții ai căror dinți sunt considerați pătați sau îngălbeniți.

Tehnologia inovatoare a laserului Epic™ Biolase, foarte populară în SUA, oferă un zâmbet ideal în doar 40 de minute, fiind astfel cea mai rapidă metodă de albire profesională.

Beneficiile Albirii Dentare Profesionale cu laserul Epic™ Biolase:

  • Efect imediat
  • Dinții își păstrează culoarea timp îndelungat
  • Nu afctează duritatea și structura smalțului și a dentinei
  • Nu provoacă sensibilitate
  • Efect și în cazul dinților pătați sau îngălbeniți
  • Zâmbet mai alb în doar 40 de minute
  • Fără efecte secundare

Albire dentară cu lampa Zoom Power

Obține zâmbetul dorit, 100% confortabil și sigur, cu lampa Zoom Power, numărul 1 pe piața aparatelor de albire profesională din Statele Unite, conform American Dental Association.

Lampa Zoom Power este cel mai sigur aparat pentru această procedură, din punct de vedere al calității și eficienței! Timpul de tratament cu lampa Zoom Power este de aproximativ 1 oră, iar efectul este imediat și se poate menține până 2 ani.

Beneficiile Albirii Dentare Profesionale cu lampa Zoom Power:

  • Efect vizibil imediat
  • Efect durabil
  • Numărul 1 în SUA
  • Nu afectează gingiile și mucoasele orale
  • Efect și în cazul dinților gălbui
  • Zâmbet mai alb în doar 1 oră
  • Fără efecte secundare

Indicații post tratament de Albire Dentară:

  1. Este recomandat ca igiena orală să fie păstrată precum înainte, cu periaj de 2 ori pe zi, suplimentat de folosirea aței dentare și apei de gură.
  2. După procesul de albire dentară, este indicat să se evite fumatul timp de 24 de ore, și pe cât posibil, este de preferat ca lichidele să fie consumate cu paiul pentru a evita colorarea.
  3. Deoarece dinții se albesc timp de 24-48 de ore și după ce tratamnentul s-a încheiat, iar suprafața lor este mult mai absorbantă, în această perioadă nu este deloc recomandat consumul de alimente sau băuturi colorante precum cafeaua, ceaiul, fructele roșii, vinul, oțetul balsamic, sucul de tomate etc.
  4. În ceea ce privește restaurările dentare preexistente, acestea s-ar putea să aibă nevoie de înlocuire după tratamentul de albire profesională, din pricina faptului că nu răspund la tratament, spre deosebire de dinții naturali.

Experiența #InternLaDentEstet – capitolul II

internss (1)

Experiența #InternLaDentEstet a continuat pentru Andreea, Mădălina, Andrei T., Iulia și Andrei I., iar în ultimele trei săptămâni internii noștri au avut șansa de a petrece mai mult timp în cabinete, alături de medicii, asistenții și pacienții noștri. Astfel, au putut urmări îndeaproape cum se realizează planurile de tratament și intervențiile dentare complexe- pornind de la etapa endodontică și până la cea chirurgicală și protetică-, au participat la traininguri in-house și cursuri hands-on.

Experiențele din a patra săptămână

În  cea de-a 4 săptămână, dr. Alice Gavrilescu, dr. Valentin Sava, dr. Cristina Botnari si dr. Irina Morariu au împărtășit cu Mădălina și Andrei T. o parte din experiența lor ca medici specialiști implantologi și pedodonți.

Mădălina a găsit în dr. Alice Gavrilescu o sursă de inspirație:

 

alice

Eram de la început curioasă să cunosc o femeie chirurg și totodată îmi doream să văd și partea de protetică și estetică pentru ca am văzut foarte puțin și mă gândeam că s-ar putea să îmi placă. Alice îmbină aceste două lucruri și, mai mult decât atât, felul ei de a comunica cu pacienții – cu răbdare și încredere- m-au făcut să văd în dr. Gavrilescu un profesionist dedicat și un om minunat. Cred ca eu pot concluziona săptămana asta într-o singură frază: când mă fac mare vreau să fiu ca dr. Alice Gavrilescu.

Andrei T. și-a petrecut săptămâna la Dent Estet 4 Teens, acolo unde i-a putut urmări cu atenție pe medicii noștri pedodonți, dr. Valentin Sava, dr. Cristina Botnari si dr. Irina Morariu.

Asistând trei medici diferiți am reușit să observ moduri diferite de abordare în comunicarea dintre medic-pacient-părinte. De asemenea, a fost foarte interesant să observ cum se realizează tratamentele restaurative la pacienți cu vârste cuprinse între 7-16 ani.

 În Dent Estet 4 Teens am avut ocazia să înțeleg cât de importante sunt detaliile (care nu țin de partea medicală): de la consolele de jocuri, TV-urile și până la cărțile din sala de așteptare. Cred că toate aceste detalii sunt importante pentru acest segment de vârstă, pentru că îți induc o stare de confort, iar mediul devine, într-o mare măsură, familiar.

Experiențele din a cincea săptămână

În săptămâna nr. 5, Andreea a fost încântată să vadă cum se realizează stomatologia pediatrică la cel mai înalt nivel.

gabi pascale

 A fost incredibil să văd stomatologia pediatrică practicată la cel mai înalt nivel de către dr. Cristina Botnari, dr. Gabriela Pascale, dr. Dana Ivan și dr. Valentin Sava, iar ceea ce m-a impresionat cel mai mult a fost modul în care medicii comunică cu toți pacienții și într-un final găsesc o soluție și în cazul celor mai puțin cooperanți.

La începutul internshipului am spus că specializările pe care mi-aș dori să le urmez sunt protetica, pedodonția sau ortodonția. Fiecare dintre acestea mă atrag în mod diferit. Mi se par foarte interesante ramurile de estetică și protetică, dar, pe de altă parte, cred că profesia de pedodont are satisfacții de altă natură și te motivează să vezi cum cei mici capătă încredere și ulterior ajung să te îndrăgească și să te considere prietenul lor.

Mă simt extrem de norocoasă că fac parte din acest program de internship și că în fiecare zi cunosc oameni noi, dedicați, care mă inspiră prin ceea ce fac.

Andrei I. a fost plăcut impresionat de experiența avută la Dent Estet 4 Kids și Dent Estet 4 Teens:

De acum încolo recomandarea mea pentru pacienții de până în 18 ani va fi să meargă la Dent Estet 4 Kids și Dent Estet 4 Teens! Medicii pedodonți pe care i-am asistat – dr. Valentin Sava, dr. Cristina Botnari și dr. Dana Ivan – sunt mega pasionați de ceea ce fac. Sunt niște psihologi excelenți (atât cu copiii, cât și cu părinții acestora) și realizează manoperele stomatologice cu multă atenție și implicare.

Pentru mine , apogeul săptămânii a fost ziua de vineri, când am fost la Sleepy. Mi -a plăcut foarte mult în blocul operator, unde am asistat la tehnicile de adormire și trezire. La sfârșitul zilei pot spune că m-am simțit “doctor” . 

Andrei T. a făcut echipă săptămâna aceasta cu dr. Alice Gavrilescu și dr. Dana Georgescu:

Săptămâna aceasta am stat cu dr. Alice Gavrilescu și am asistat la realizarea unor extracții, așadar a fost o zi în care am putut observa care sunt pașii în vederea realizării acestora- pregătirea instrumentarului necesar, izolare, tehnici de anestezie, metodele de extracție și recomandările post-extracție oferite pacientului post extractional.

Cu dr. Dana Georgescu am avut parte de zile pline de protetică, în care am făcut probe, am preparat dinții în vederea realizarii unor proteze dentare fixe și am cimentat incrustații. Probabil mă repet, dar cu fiecare zi petrecută în echipa DENT ESTET realizez cât de importantă este comunicare dintre medic și pacient și medic- tehnician dentar.

Experiențele din a șasea săptămână

În cea de-a șasea săptămână Mădălina i-a asistat pe dr. Teodorina Secară și pe dr. Alexandru Georgescu:

Dr. Teodorina Secară este o persoană foarte dinamică, mereu cu zâmbetul pe buze și are mereu o vorbă bună pentru oricine, pacient sau coleg. Imi place ortodonția pentru că este o ramură mai “curată” a stomatologiei, dar cu rezultate spectaculoase totodata.

 Ortodonția pe care o practică Teodorina este diferită de ceea ce am văzut până acum datorită aparatelor ortodontice linguale pe care le aplică – Incognito și Invisalign. Pentru mine a fost prima oară când am avut contact cu astfel de tratamente.

În ceea ce îl privește pe dr. Alexandru Georgescu, lucrurile au fost clare de la bun început, de când am observat că nu este doar un foarte bun medic, ci și un foarte bun lector. Și, ca să mă fac mai bine înțeleasă, o să încep prin a spune că eu am o agendă pe care o folosesc pentru DENT ESTET, pe care îmi notez, la sfârșitul zilei, lucrurile noi pe care le-am aflat în ziua respectivă. Ei bine, daca o să mai am ocazia să-l asist pe dr. Alexandru Georgescu încă o săptămână cred că voi avea nevoie de o agendă nouă.  

Andrei T. mărturisește că a avut o săptămână plină și că a aflat lucruri noi:

Săptămâna cu numărul șase a fost una destul de intensă, în care am cunoscut doi medici noi: dr. Vasile Brănici alături de care am lucrat pe partea de endodonție și implantologie, iar cu dr. Ana Maria Drăgoi am realizat și definitivat lucrări protetice fixe. Tot în această săptămână am montat pentru prima dată un aparat Invisalign alături de dr. Teodorina Secară care mi-a explicat toți pașii necesari și detaliile la care trebuie să acorzi o atenție sporită când montezi un astfel de aparat.

Doar două săptămâni au mai rămăs până când experiența #InternLaDentEstet se va încheia pentru doi dintre câștigătorii concursului nostru de internship! Pentru ceilalți trei, povestea continuă, iar lupta pentru marele premiu- participarea la conferința The Greater New York și posibilitatea de a se alătura echipei noastre, rămâne la fel de acerbă.

Se anunță două săptămâni interesante!

Experiența #InternLaDentEstet – capitolul I

MVI_0844.00_00_03_01.Still001

De ce DENT ESTET

PozaCV

 Andrei  T. – Am aplicat la internshipul DENT ESTET pentru că mi-aș dori să aprofundez noțiunile și etapele în vederea realizării unui diagnostic corect, unui plan de tratament eficient și nu în ultimul rând pentru descoperi cele mai noi și moderne tehnici de lucru din domeniu.

 

imageedit_2_7849557481Iulia– Cred că DENT ESTET este mediul propice în care să mă dezvolt, să întâlnesc specialiști în domeniu și să-mi aleg mentori cu experiență.
madalina cropMădălina– Am aplicat la internshipul DENT ESTET pentru a învăța aici ce nu voi învăța niciodată în facultate. Îmi doresc, de asemenea, să am acces la tehnologiile de ultimă generație din stomatologia modernă.
andreea cropAndreeaAm aplicat pentru postul de intern la clinicile dentare DENT ESTET din dorința de a vedea cum se desfășoară activitatea într-o clinică de top. Am o mulțime de întrebări și curiozități, aștept cu nerăbdare să mă familiarizez cu tehnologii de ultimă generație și să văd ce specializare mi s-ar potrivi pe viitor.
andrei i cropAndrei I. – Am aplicat la internshipul DENT ESTET din dorința de a-mi lărgi orizonturile în ceea ce privește tratamentele stomatologice moderne, realizate cu metode de diagnostic și protocoale de lucru la standarde internaționale.

Despre #InternLaDentEstet

Cum a decurs prima săptămână

În prima săptămână, studenții noștri s-au acomodat cu echipa, au participat la ședința săptămânală în cadrul căreia medicii se întâlnesc pentru a discuta cele mai complexe cazuri și pentru a oferi cele mai bune soluții de tratament și au luat pulsul cabinetelor. Mai multe detalii aflăm însă direct de la ei 🙂

BeFunky-collage (2)

Sunt mulțumit de felul în care merg lucrurile deoarece până acum am reușit să găsesc în DENT ESTET ceea ce îmi doream.

Așa rezumă Andrei T. prima săptămâna în cadrul programului nostru de internship, Make the first step to Excellence in Dentistry.

Mi-a plăcut ideea de a interacționa cu medicii înainte de a intra în cabinet și apreciez faptul că și-au făcut timp pentru asta. Am interacționat foarte bine cu toți cei cu care am avut ocazia să mă întâlnesc până acum și deși am petrecut doar 2 zile în cabinet, mă bucur că am avut ocazia sa învăț câteva lucruri noi ce țin de partea de protetică și estetică și să observ felul în care medicii discută cu pacienții, ne-a mai povestit Andrei T.

Pentru Iulia prima săptămână a fost surprinzătoare, după cum ne povestește chiar ea:

Mi-a plăcut foarte mult ședința de miercuri după-amiază. Dr.Vlad Platon – medic endodont- și dr. Cristian Csapo-Martinescu- specialist Estetică Dentară- au prezentat niște cazuri foarte interesante, au fost foarte friendly cu noi, chiar am mai pus și noi câte o întrebare. 
Întâlnirile cu medicii, din primele 2 zile, au fost foarte utile pentru că atunci când am intrat în cabinet deja știam câte ceva din activitatea lor. 
Mulțumim pentru cum ați organizat lucrurile pentru noi săptămâna asta! Iar ca gând pentru viitor, aș vrea să văd toate ramurile pentru că mă simt din ce în ce mai nehotărâtă. 

Suntem siguri că până la finalul programul internshipului vor ști cu toții care este specializarea pe care doresc să o urmeze, însă, până atunci, pe noi ne bucură faptul că sunt curioși. Because curiousity did not really kill the cat.

Andreea a fost fericită că a avut șansa de a participa la ședinta săptămânală a medicilor, în care sunt discutate cele mai complexe cazuri.

Ședința de miercuri mi-a plăcut extrem de mult și pot spune că din discuția medicilor am învățat mai multe decât dintr-un curs predat la facultate. De asemenea, am simțit că sunt o echipă unită, cu experiență, dornică să învețe din experiența fiecăruia. Sper să mai am ocazia să particip și la viitoarele ședințe.

Vineri am stat cu dr. Vanda Popa- specialist Parodontologie și Estetică Dentară- și a fost pentru prima dată când am văzut live modul în care se folosesc WaterLase si Biolase. Acum mi se pare interesanta și Parodontologia.

Ne bucurăm că stârnim interesul și pentru ramuri ale stomatologiei de care studenții nu credeau că vor fi interesați. You just have to see the beauty in everything 🙂

Mădălina este foarte încântată de experiența primelor zile în echipa DENT ESTET, după cum ne spune chiar ea:

Am aflat multe lucruri noi în doar 3 zile. Îmi place și atmosfera din clinică, lucrurile nu se fac în grabă, sper să fie așa în continuare. Simt că mai am multe lucruri de învățat, iar DENT ESTET este locul potrivit.

Și Andrei I. confirmă poveștile colegilor lui, iar acest lucru nu poate decât să ne încânte:

A fost bestial să particip la ședința de miercuri, mi-a plăcut cum medicii discutau într-un cadru informal, combinat cu termeni de specialitate, niște cazuri complexe. Am apreciat și cum fiecare medic, în funcție de specialitatea lui, contribuia cu câte o etapă la planul de tratament până când, într-un final, să ajungă la un punct comun. Sper să mai am ocazia să fiu de față la viitoarele ședințe! Ceea ce am apreciat la fel de mult a fost faptul că nu doar medicii au fost deschiși cu noi, ci întreaga echipă, lucru ce ne-a făcut acomodarea mult mai ușoară.

Experiențele din a doua săptămână

În cea de-a două săptămână a programului, studenții noștri au petrecut mai mult timp alături de medicii DENT ESTET și au putut observa de aproape cum se realizează un plan de tratament, cum se realizează comunicarea medic-pacient și cum sunt gestionate situațiile de urgență.

Andrei T. spune că în această săptămână a avut oportunitatea de a lucra în fiecare zi cu dr. Cristian Csapo-Martinescu și a reușit să vadă și să înțeleagă mai bine care sunt etapele premergătoare realizării diferitelor manopere ce țin de partea de protetică, estetică dentară, dar și de implantologie.

Am reușit să discutăm despre fiecare pacient în parte lucrurile ce țin de: diagnostic, plan de tratament, interpretarea radiologică, realizarea fotografiilor, comunicarea cu laboratorul de tehnică dentară, tehnici de anestezie, prepararea dinților și metode de amprentare.

Lăsând la o parte lucrurile ce țin strict de partea medicală, de la o zi la alta mă simt din ce în ce mai integrat în această echipă, iar pentru mine acest lucru este destul de important. 

Iulia și-a petrecut săptămâna la DENT ESTET 4 Kids, acolo unde a putut vedea cum decurge o zi din viața unui medic pedodont.

Cel mai mic pacient a avut un an și 2 luni, iar consultația a fost facută de așa natură încât el să se obișnuiască cu mediul și să vină cu drag data viitoare. 

Mi-am clarificat niște lucruri legate de materialele de obturație definitivă și obturație de bază, cât și despre coafaje și pulpotomii la copii. Au fost niște zile foarte drăguțe, pline de veselie! 

Andreea a lucrat cu dr. Alice Gavrilescu- medic Implantologie Dentară și Estetică Dentară- și as. Liliana Măcelaru și spune că s-a simțit extraordinar, pentru că a simțit o conexiune din prima clipă când a intrat în cabinet.

Alice este un medic cu experiență și mi-a plăcut foarte mult atenția sporită la detalii. Vineri am avut o pacientă cu plan de tratament full mouth, iar joi, după program, am mers împreună la laborator pentru a verifica lucrările. A fost foarte util să văd cum decurge discuția dintre un medic și tehnician, iar ulterior să văd proba lucrărilor la pacient.

De asemenea, am avut ocazia să fiu de față cât timp dr. Alice Gavrilescu gândea un plan de tratament bazat pe implanturi în softul Planmeca, iar luni am văzut cum se utilizează tehnologia PRGF, cum se recoltează și cum se centrifughează sângele în centrifugă. Pe scurt, am văzut niște lucruri foarte, foarte interesante, unele pentru prima dată.

Mădălina a avut parte de o minivacanță și a fost alături de noi doar 2 zile în această săptămână, în cadrul căreia a lucrat cu dr. Alexandru Georgescu – Medic primar, Implantologie Dentară și Parodontologie- și dr. Alina Sîrbu- Stomatologie Generală.

Sper să mai am ocazia să-l asist pe dr. Alexandru Georgescu până la finalul internshipului, experiența lui profesională este realmente impresionantă. De asemenea, mi-a plăcut foarte mult modul în care dr. Alina Sîrbu comunică cu pacientul, are foarte multă răbdare și este foarte implicată.

Andrei I. a petrecut mai mult timp cu dr. Vasile Brănici- medic Implantologie Dentară și Endodonție- și dr. Alexandru Georgescu- Medic primar, Implantologie Dentară și Parodontologie-, dar și cu dr. Cristian Csapo-Martinescu- medic Estetică Dentară.

Mi-a plăcut foarte mult stilul în care lucrează dr. Vasile Brănici pentru că este relaxat, dar în același timp prompt și eficient. Am discutat pentru fiecare pacient planul de tratament, iar acest lucru a fost foarte constructiv pentru mine.

Dr. Alexandru Georgescu este un medic cu o experiență vastă, iar acest lucru se poate vedea din fiecare interacțiune pe care o are cu pacienții săi. Am văzut cum gestionează și situațiile de urgență și am apreciat promptitudinea, eficiența și rapiditatea cu care a găsit soluția optimă pentru fiecare caz în parte.

Experiențele din a treia săptămână

Deja familiarizați cu echipa noastră de specialiști în zâmbete, în săptămâna nr. 3, studenții noștri au asistat medicii în realizarea planurilor și a unor tratamente complexe.

Andrei T. a rămăs plăcut impresionat de activitățile din cea de-a treia săptămână:

Cred că cel mai mare plus personal al acestei săptămâni a fost pentru mine întâlnirea cu dr. Teodorina Secară, medic Ortodonție și Ortopedie Dento-Facială, pentru că am primit informații dintr-o specializare cu care nu am avut niciun fel de contact până acum, nici în facultate, nici în afara ei.

L-am asistat și pe dr. Alexandru Georgescu într-o operație complexă ce a necesitat și sedarea pacientului. Așadar, am putut observa și interacțiunea dintre medic stomatolog -medic anestezist- pacient. 

Iulia spune că săptămâna aceasta a trăit cea mai intensă experiență din viața ei de student:

Îmi place atât de mult să fiu înconjurată de o echipă de oameni pasionați, dornici să se autodepășească și care sunt mereu dispuși să îmi lămurească toate neînțelegerile legate de manopere și protocol.
M-a impresionat foarte mult modul dr. Valentin Sava- medic Stomatologie Pediatrică și Implantologie- de a interacționa cu pacienții. Miercuri, în sala de operație, la Sleepy, mi-am dat seama câtă satisfacție mi-ar oferi mie meseria de medic pedodont.

Mă bucur mult că am reușit să ajung și la întâlnirea cu dr. Oana Taban,  CEO & Founder DENT ESTET, acum înțeleg de ce toți oamenii pe care i-am întâlnit în DENT ESTET sunt pasionați: pentru că cine se aseamănă, se adună. 🙂

Andreea a aflat mai multe lucruri despre tratamentele endodontice, realizate la microscop.

Am văzut anumite cazuri în care a existat o colaborare între endodont și protetician în conceperea planului de tratament și mi-au fost prezentate cazuri mai deosebite, în care tratamentul endodontic a avut succes. A fost folositor să văd manopere de endodonție executate la standarde înalte, sub control microscopic.

Mădălina a ajuns la DENT ESTET 4 Kids, unde a trăit o experiență nouă și plăcută pentru ea.

Am văzut o stomatologie pediatrică complet diferită de ceea ce am văzut la școală și mi-am schimbat oarecum viziunea despre stomatologia pediatrică. Unele manoperele de pedodonție m-au fascinat de când am citit despre ele și m-am bucurat că acum am avut ocazia să le și văd.

Andrei I. este foarte încântat de interacțiunea avută până acum cu medicii noștri:

Am petrecut mai mult timp cu dr. Alice Gavrilescu și cu as. Liliana Măcelaru și am observat că au o relație foarte bine închegată și, implicit, o colaborare foarte bună. Dr. Alice Gavrilescu este un medic extraordinar, care stăpânește foarte bine atât teoria, cât și practica, este foarte atentă la detalii și am apreciat minuțiozitatea cu care realizează fiecare plan de tratament în parte.

Voi continua să vă mulțumesc la sfârșitul fiecărei săptămâni pentru șansa acordată!

Andreea, Iulia, Andrei I., Mădălina și Andrei T., suntem extrem de fericiți că primele săptămâni în familia DENT ESTET au decurs atât de frumos pentru voi și sperăm ca următoarele săptămâni să fie la fel de pline de informații noi, transformând astfel întreaga experiență într-un capitol important din viața voastră.

Implantul dentar vs proteza dentară

Costurile financiare și costurile sociale

Ai dinți lipsă și te gândești să apelezi la implantul dentar, însă la o primă vedere celelalte soluții pe care le ai la îndemână par mai avantajoase din punct de vedere financiar, spre expemplu, proteza dentară?

Te-ai gândit, însă, că pe termen lung, implantul dentar ar putea reprezenta cea mai bună soluție? O analiză în detaliu a beneficiilor implantului dentar, comparativ cu cele ale protezei dentare ar putea avea drept câștigător implantul dentar.

De ce? Iată câteva dintre motivele pentru care implantul dentar este cea mai bună soluție pentru tine:

1. Garanție pe viață

Durata de viață a unei proteze dentare pornește de la 5 ani și poate ajunge la maximum 15 ani, însă studiile arată ca rata medie de purtare și utlizare a acesteia este cuprinsă între 5-10 ani.

În cazul implantului dentar, garanția pornește de multe ori de la 25 de ani, însă, o igienă orală completă poate dubla această perioadă sau chiar extinde la garanție pe viață, cum este cazul implanturilor Straumann.

2. Zâmbet natural și estetic

Proteza dentară nu va oferi niciodată aspectul natural și estetic pe care implantul dentar reușește cu succes să-l asigure. Sunt foarte rare sau aproape inexistente cazurile în care aceasta poate oferi un zâmbet natural.

3. Confort, ușor de întreținut

Uneori, purtarea protezei dentare se poate transforma într-un adevărat chin. Există un ritual complex de întreținere a acesteia, care trebuie respectat în detaliu. Proteza este mobilă, trebuie îndepărtată seara și ținută de fiecare dată în soluția de igienizare.

4. Fără restricții de alimentație

În cazul implantului dentar, alimentația zilnică nu este condiționată de niciun factor, lucru care nu este valabil și pentru proteză. Aceasta vine la pachet cu numeroase restricții, anumite alimente nefiind recomandate. Cu implantul dentar uiți de senzația de alunecare sau durere!

5. Nu schimbă fizionomia feței

Implantul dentar se comportă ca un dinte natural, neafectând fizionomia feței, iar rezultatul este un zâmbet perfect estetic!

6. Păstrează sănătatea celorlalți dinți

Îți păstrezi dinții sănătoși! Scapi de iritații și inflamații ginvigale și nu te expui cancerului oral! În anumite cazuri, purtarea protezei dentare este asociată cu cancerul oral, lucru datorat consumului de alcool și tutun și a unei fixări deficitare a protezei.

7. Funcțional precum un dinte natural

Pur natural! Implantul dentar nu implică riscuri, dacă sunt respectate condițiile de mentenanță, și are funcționalitate completă! Nu uita, însă, că trebuie să vizitezi medicul stomatolog de două ori pe an, pentru ședintele profesionale de igienizare!

8. Nu ai nevoie de perioadă de acomodare și nu cauzează sângerări ale gingiei

În cazul protezei dentare, cele mai multe persoane au nevoie de o perioadă de acomodare, aceasta nefiind foarte confortabilă.

Preț implant dentar vs preț proteză dentară

Preț inițial vs preț final

Costul protezei dentare poate părea inițial mai mic, însă acestuia trebuie adăugate toate produsele de igienizare, adezivul aplicat de fiecare dată, precum și posibila înlocuire a protezei după 5-10 ani.

Pe termen lung, implantul dentar devine, așadar, cea mai bună soluție pentru înlocuirea dinților lipsă.

Prețul sănătății

Fără un dinte sau un implant, maxilarul poate începe să se deterioreze, ceea ce poate schimba fizionomia feței.

Prețul social

Protezele dentare pot aluneca atunci când vorbești, râzi sau mănânci.

Așadar, la o primă analiză, prețul unei proteze dentare este mai mic decât costul unui implant dentar. Însă, odată utilizată, are nevoie de produse speciale de îngrijire zilnică și de o atenție sporită din partea ta.

Mai mult decât atât, vine la pachet cu o serie de restricții: anumite alimente nu mai sunt permise, iar fiecare interacțiune socială poate deveni o adevărată corvoadă. Iar acest lucru nu este temporar.

Este prețul un motiv suficient pentru a opta pentru proteza dentară? Primează aspectul financiar în această ecuație, ce are ca rezultat o viață cu restricții? Gandește-te de două ori.

Nu mai rata niciun zâmbet! Investește în tine și în rezultate pe termen lung! Optează pentru un zâmbet estetic și funcțional!

Sursa foto: IDS

12 motive pentru profilaxia periodică

Profilaxia reprezintă prima și cea mai importantă etapă a îngrijirii dinților, iar vizitele regulate la stomatolog te pot scuti de foarte multe probleme. Pe termen lung, previi afecțiunile grave ce necesită tratamente complexe, investești mai puțini bani, timp și energie, iar în final te bucuri de un zâmbet sănătos!

Studiile realizate de Academia Americană de Stomatologie recomandă realizarea profilaxiei dentare cel puțin o dată la 6 luni. Astfel, te asiguri că îți menții sănătos nu doar zâmbetul, ci și întregul organism.

 Ai 12 motive să alegi profilaxia de 2 ori pe an:

  1. Detectarea afecțiunilor dentare incipiente

Medicul dentist și asistentul igienist vor detecta din timp orice semn al afecțiunilor dinților sau gingiilor, putând astfel să intervină minim invaziv și netraumatizant pentru pacient. În cazul în care aceste probleme sunt nedetectate și netratate, tratamentul necesar va consta în obturații ale canalelor, intervenții chirurgicale sau chiar extracția dinților afectați major și înlocuirea acestora cu implanturi dentare.

  1. Eviți bolile gingivale

Boala gingiilor este o infecție instalată la nivelul țesutului gingival și osos, aceasta fiind printre cele mai frecvente cauze ale pierderii dinților în cazul adulților. Diagnosticată din timp, ea poate fi tratată minim invaziv. Dacă tratamentul nu este administrat la timp, afecțiunile parodontale se agravează, determinând necesitatea unui tratament complex. Ședințele de profilaxie regulate, perierea corectă a dinților de două ori pe zi și folosirea aței dentare și a apei de gură, sunt factori cheie în prevenirea acestor boli.

  1. Îți menții dinții sănătosi

Deoarece boala gingiilor este una dintre principalele cauze ale pierderii dinților la adulți, controlul stomatologic și detartrajul regulat sunt absolut necesare pentru protejarea dinților naturali.

  1. Spui adio plăcii bacteriene

Placa bacteriană care se depune pe dinți în urma lipsei periajului regulat favorizează formarea cariilor dentare și afectează smalțul dinților, putând fi indepărtată doar în cadrul profilaxiei profesionale.

  1. Poți preveni cancerul oral

Potrivit Oral Cancer Founation, în Statele Unite o persoană moare din cauza acestei boli în fiecare oră din fiecare zi. Odată cu ședința periodică de profilaxie, medicii DENT ESTET vă vor efectua și testul de detectare a celulelor canceroase din cavitatea bucală, cu ajutorul lămpii Sapphire Plus Lesion Detection. Cancerul oral depistat în faze incipiente este tratabil în proporție de 80%. Considerăm că este responsabilitatea noastră să ne asigurăm de sănătatea dentară a pacienților noștri.

  1. Primești gratuit planul de tratament

Dacă medicul dentist depistează, în timpul procedurilor de profilaxie, afecțiuni dentare incipiente în cavitatea ta bucală, îți va crea un plan de tratament personalizat care te va ajuta să tratezi aceste probleme foarte ușor și rapid, în doar 1-2 ședințe.

  1. Conservi avantajele tratamentelor anterioare și îți menții garanția lucrărilor

Lucrările își pot pierde garanția, lucru datorat nerespectării indicațiilor post intervenție. Profilaxia realizată o dată la șase luni ajută la menținerea dinților sănătosi și extinde semnificativ perioada de garanție a întregii lucrări. O igienizare incorectă sau incompletă poate avea ca rezultat reapariția unor probleme tratate în trecut.

  1. Menținerea sănătatii orale

Prin examinarea vizuală și compararea igienei dentare actuale cu cea observată în cadrul ședinței anterioare, igienistul dentar te va avertiza cu privire la zonele predispuse la depunerea tartrului și formării cariilor.

  1. Zâmbet alb și strălucitor

Ședința de profilaxie te ajută să elimini majoritatea petelor de tutun, cafea și ceai. De asemenea, datorită tehnicii air-flow, rezultatul va fi un zâmbet mai alb și mai strălucitor.

  1. Beneficii pentru sănătatea ta generală

Studiile recente în domeniu au demonstrat că atacurile de inimă și cele vasculare pot fi cauzate și de boli ale gingiilor, sau de boli ce sunt rezultate ale unei igiene orale precare. O sedintă de profilaxie realizată la 6 luni ajută la păstrarea dinților și gingiilor în stare de sănătate maximă și reduce riscul de expunere la astfel de boli.

  1. Alege să ai o respirație fresh!

Conform cercetărilor realizate, aproximativ 85% din persoanele cu o respirație urât mirositoare persistentă cunoscută sub numele de halitoză, au o problemă dentară care o provoacă. O igienă orală corectă este esentială pentru prevenirea unei astfel de probleme, iar controlul periodic impreună cu ședințele de profilaxie regulate te vor ajută să ai un zâmbet sănătos și o respirație fresh.

  1. Efectuată periodic, profilaxia este mai ieftină!

În cadrul programului Dental RECARE beneficiezi de 20% reducere la ședința profesională de profilaxie (include periaj profesional, detartraj ultrasunete, air-flow, fluorizare) dacă este realizată cel puțin o dată la 6 luni.

În plus, dacă te programezi în luna aprilie, ai 40% reducere la albire și 30% reducere în luna mai! Chiar dacă au trecut mai mult de 6 luni de la ultimul detartraj, poți intra acum în programul nostru!

Profită de beneficiile pachetului Dental RECARE și optează mereu pentru un zâmbet care strălucește de sănătate!

Accesează acum programul Dental RECARE

Pacient:





*Prin completarea acestui formular accept să fiu contactat pe email și/sau telefon în vederea realizării unei programări și obținerea mai multor informații despre tratamentul solicitat.

Cum poți pleca de la dentist cu zâmbetul pe buze ?

Zâmbește cu încredere, mai mult și mai des, pentru că acum ai și mai multe motive să o faci! Află cum decurge prima vizită la dentist, pas cu pas, și bucură-te de oferta dedicată noilor pacienți.

Beneficiile New Friends Pack

Primăvara aceasta venim în întâmpinarea nevoilor tale cu un pachet special, dedicat zâmbetelor sănătoase. Alege New Friends Pack și beneficiezi de Consultație de specialitate, Plan de tratament, Set de fotografii digitale, Radiografie panoramică, Ședință completă detartraj și 2 obturații fizionomice, la doar 500 lei, în cea mai digitalizată clinică stomatologică din România.

Accesând oferta, beneficiezi de 55% reducere la întregul pachet + EXTRA REDUCERE de 30% la albirea dentară cu laser. Sună bine, nu-i așa?

Descoperă mai jos beneficiile de a fi pacient la Dent Estet:

Prima vizită la DENT ESTET

Este foarte important să știi că un diagnostic complet îți poate fi oferit doar în urma unei investigări amănunțite.

  1. Te întâmpină un Pacient Care Coordinator (PCC), care se asigură că avem toate informațiile necesare începerii tratamentului. În plus, el te va însoți pe durata tratamentului și, în același timp, este persoana la care poți apela cu încredere oricând ai întrebări despre situația planului tău de tratament.
  2. Poți opta pentru a beneficia de ședința completă de profilaxie(periaj profesional, detartraj ultrasunete, air flow si fluorizare) înainte de a efectua vizita la medicul dentist sau înainte de a începe planul de tratament.
  3. Urmează vizita în cabinet unde vei fi consultat de un medic pregătit să îți ofere soluții personalizate pentru a-ți recăpăta zâmbetul și care va răspunde oricăror temeri sau nelămuriri ai avea privind statusul tău dentar.
  4. Apoi, vei merge, împreună cu medicul dentist, în studioul foto pentru a face fotografiile digitale.
  5. Acestea, alături de radiografia panoramică pe care o vei realiza în cadrul clinicii, oferă o acuratețe sporită în diagnosticarea corectă și ajută la construirea planului de tratament.
  6. În cazul în care medicul are nevoie de un Computer Tomograf (CT) pentru a completa diagnosticul, vei putea realiza unul chiar în cadrul clinicilor DENT ESTET.

În câteva zile, vei primi de la noi un plan de tratament complet cu fotografii, radiografii, etape de tratament dar și estimări de timp și costuri, pentru ca tu să poți face alegerea corectă din prima.

În cazul în care planul cuprinde și vizite la alți specialiști din clinică, medicul coordonator si coordonatorul PCC-ul vor urmări, pas cu pas, întregul tratament. De asemenea, ai opțiunea de a urma planul de tratament complet sau doar parțial, în funcție de prioritățile și posibilitățile tale, precum și posibilitatea eșalonării plăților prin soluțiile financiare pe care ți le vom prezenta.

Vrem ca tu să ai acces la servicii dentare premium, minim invazive, la standarde internaționale, de aceea la Dent Estet vei fi tratat de medici superspecializați cu materiale și aparatură de înaltă performanță, folosite și în clinicile de elită din străinătate.

Nimic nu poate egala starea de bine și încrederea pe care o proiectezi atunci când zâmbești, iar pentru că vrem să te bucuri pe deplin de momentele dragi, te invităm să te alături celor peste 75.000 de pacienți care ne-au ales deja și să pleci cu zâmbetul pe buze din cabinetul dentar.

Tot ce trebuie să faci este să accesezi oferta New Friends Pack și să programezi o consultație în una dintre clinicile noastre.

Zâmbet digital în laboratorul dentar digital ASPEN vs. Sistemul CAD-CAM de cabinet

Alege timpul, dar și calitatea lucrărilor dentare

Îmi doresc un zâmbet natural, estetic și rezistent în timp”, sunt printre cele mai des auzite așteptări ale  persoanelor care trec pragul clinicilor noastre. Stomatologia de astăzi, prin resursele digitalizate, dar și faptul că avem propriul laborator dentar digital, ne dau încredere că putem satisface și cele mai complexe dorințe, fără a face rabat de la calitate! Care sunt beneficiile lucrărilor dezvoltate în laboratorul ASPEN și cum poți avea și tu un zâmbet 100% personalizat, descoperi în articolul de mai jos.

Laborator dentar digital vs. CAD – CAM (CEREC) în cabinet

Tehnologia CAD – CAM realizează restaurări protetice prin frezare. Numele sistemului reprezintă de fapt acronime ale cuvintelor Computer aided design (CAD) și Computer aided manufacturing (CAM) ce înseamnă modelarea cu ajutorul computerului și manufacturarea cu ajutorul acestuia.

Multe cabinete stomatologice promit rezultate într-un termen foarte scurt însă timpul nu ar trebui să fie un factor de decizie atunci când ne dorim o lucrare cu o estetică deosebită, individualizată, cu garanție pe viață, sau atunci când este vorba de sănătatea zâmbetului nostru.

Tehnologia digitală CAD – CAM în cabinet nu înlocuiește acuratețea și talentul, pe care le oferă un tehnician dentar supraspecializat, în execuția unei lucrări protetice. Pentru a da aspectul natural și armonizat cu întreaga fizionomie, o lucrare protetică (coroană, implant, fațetă dentară) are nevoie de mâna unui tehnician dentar, care, cu atenție și migală, folosește o metodă de stratificare a ceramicii pentru ca la final pacientul să spună «Am rămas fără cuvinte! Este perfect!».

”Nu voi alege niciodată rapiditatea execuției în detrimentul calității. Calitate, pe care laboratorul dentar ASPEN mi-o furnizează de fiecare dată.” susține dr. Cosmin Anițoiu, medic stomatolog, specialist Estetică Dentară, într-un interviu pe care îl puteți urmări aici.

7 beneficii ale lucrărilor dezvoltate în laboratorul dentar ASPEN vs. un sistem de frezare în cabinet

  • Pot fi realizate lucrări complexe (coroane, fațete, implanturi dentare, punți dentare)
  • Personalizarea fiecărei lucrări, în detrimentul standardizării oferite de computer
  • Materiale premium, biocompatibile, asigură un rezultat de durată
  • Control absolut asupra lucrării datorită unui tehnician dentar supracalificat
  • Abordare multidisciplinară și comunicare constantă între medic și technician
  • Medicul se poate concentra în totalitate pe pacient și pe actul medical în cabinet, iar tehnicianul poate acorda toată atenția lucrării protetice
  • Rapiditate în execuție, oferind în doar câteva zile un produs cu un înalt grad de estetică, perfect funcțional, fără a compromite calitatea lucrării sau a actului medical.

Tehnologia CAD-CAM în laborator asistată de tehnicieni dentari

De multe ori, pentru ca o lucrare protetică să aibă aspectul identic cu cel al dintelui natural alăturat, tehnicienii dentari utilizează chiar şi 20 de efecte de translucență, culori variate, luminozităţi diferite, adică 20 de straturi extrem de fine de mase ceramice, prelucrate timp de cel puţin 2 zile de lucru intens. Toate lucrările, indiferent de complexitatea lor, necesită o atenţie deosebită, fiind realizate cu ajutorul unor chei de culoare personalizate, obţinute prin colaborarea cu pacientul până se ajunge la culoarea dintelui natural.

Spre deosebire de o lucrare dentară realizată în cabinet, tehnologia CEREC (CAD-CAM) în cabinet poate prezenta ca avantaj economia de timp a pacientului pentru a obţine o lucrare dentară funcţională, nu neapărat estetică. Din păcate, sistemul CEREC în cabinet funcţionează pe baza unui soft cu funcţii limitate, culori standardizate şi doar anumite materiale de prelucrare. De aceea, coroanele dentare realizate în cabinet pot fi obţinute de către medic într-o singură vizită, dar nu vor avea o garanţie extinsă pe termen lung şi nici o estetică deosebită.

Pentru a oferi pacientului o experiență desăvârșită, medicul se asigură că toate afecţiunile dentare sunt tratate corespunzător, că probele lucrării îl mulţumesc, iar tehnicianul dentar utilizează acelaşi timp în cabinet pentru a desăvârşi lucrarea. Comunicarea dintre medic şi pacient, medic şi tehnician dentar, şi uneori chiar dintre pacient şi tehnician dentar, este esenţială în creştrea gradului de satisfacţie al pacientului. Mai multe detalii despre colaborarea deosebită dintre medic specialist și technician dentar puteți descoperi și în live-ul de pe pagina noastră oficială de Facebook.

”Estetica dentară nu poate exista fără un laborator dentar competent și fără o colaborare între medic și technician, absolut perfectă.” a declarat dr. Cristian Csapo – Martinescu, în emisiunea ”Dimineața de Știri”, Realitatea TV.

Cum știm că o lucrare protetică rezistă în timp, chiar înainte de a o purta?

Pentru perfecţionarea lucrării, CAD-CAM în laborator are beneficiul că poate utiliza tehnologii digitale extra precum proiectarea modelului 3D pe computer sau chiar cu ajutorul unei imprimante 3D pentru a se asigura că lucrarea are estetica şi funcţionalitatea dintelui natural. De altfel, în cazul  coroanelor dentare, există o cerere din ce în ce mai mare pentru Zirconiu, recunoscut ca având cea mai mare rezistenţă la agenţii externi. De altfel, doar în laboratorul dentar CAD-CAM, Zirconiul poate fi procesat, transformat şi şlefuit în “dinţi rezistenţi” de care pacientul se poate bucura pe termen lung.

De asemenea, cu ajutorul tehnologiei digitale CAD-CAM în laborator se obţin lucrări extrem de rezistente pe structura de zirconiu cu ceramică, ceea ce oferă lucrărilor chiar şi garanţie pe viaţă. Acest tip de lucrare este imposibil de realizat cu ajutorului tehnologiei CEREC în cabinet.

Desigur, pentru ca o lucrare protetică să reziste cât mai mult timp este nevoie ca pacientul să respecte vizitele periodice la medic şi să aibă o igienă orală zilnică. Te așteptăm în clinicile DENT ESTET pentru un zâmbet natural 100% personalizat, estetic și garantat pe viață.

Zâmbet complet în doar 24H cu implantul dentar Straumann PRO Arch®

Tratament realizat într-o zi, rezultate care durează toată viața!

Te-ai gândit să apelezi la tratamentul cu implant dentar, însă îți dorești o procedură rapidă, care să nu se întindă pe câteva luni?

Acest lucru este acum posibil cu ajutorul unui tratament revoluționar, în premieră în România, de care poți beneficia și tu, dacă ți-ai pierdut mai mult de 4 dinți sau chiar pe toți.

Îți prezentăm încă o inovație în materie de implant dentar, un tratament complex și revoluționar, cu timp redus al intervenției, etape chirurgicale sintetizate și un zâmbet perfect funcțional în doar 24H – Straumann PRO Arch®!

Studiile arată că până în anul 2020, numărul adulților care suferă de edentație totală va ajunge la 37 de milioane. Chiar și așa, această afecțiune ar putea ține de domeniul trecutului cu tratamentele potrivite.

Uită de proteza dentară și de toate obiceiurile obositoare pe care purtarea acesteia le implică: igenizare zilnică, aplicarea de adeziv, alimentație cu restricții și chiar dificultăți de pronunție.

Așadar, tratamentul cu implant dentar nu a fost vreodata mai simplu!

Cum se realizează tratamentul cu implant dentar într-o zi

Tehnica Straumann® vine cu soluții pentru ambele arcade și înlocuiește dinții lipsă cu doar 4 – 8 implanturi dentare.

Tratamentul utilizează implanturi Straumann® inserate în unghiuri și poziții strategice, în partea din față a arcadei, acolo unde cantitatea de os este suficientă pentru a susține un implant.

Dar partea cea mai bună este că, datorită acestei metode particulare de inserare a implanturilor, intervențiile conexe precum sinus lifting și adiția de os nu mai sunt necesare.

Astfel, Straumann PRO Arch® devine soluția ideală pentru pacienții cu resorbție osoasă.

Întreaga procedură a implantului este simplificată pentru a spori confortul pacientului, iar pașii tratamentului sunt ușor de urmat.

Etapele implantului dentar Straumann PRO Arch®

  1. Diagnosticarea și realizarea planului de tratament

Înainte a începe tratamentul cu implant dentar, este importantă realizarea unei fotografii 3D, cu  ajutorul tomografului CBCT, care ajută medicul să obțină o imagine în spațiu a zonei afectate  și o diagnosticare imediată.

De asemenea, un alt avantaj al utilizării CBCT este faptul că reduce la  minim riscul de eșec al unei intervenții stomatologice.

Cel de-al doilea factor care asigură acuratețea și reușita tratamentului este ghidul digital.

Datorită tehnologiei revoluționare și a pregătirii medicilor, astăzi, implanturile dentare sunt  realizate cu ajutorul ghidajului digital. Practic, aceste tratamente sunt caracterizate acum de  o precizie de neegalat și de lipsa erorii.

  1. Etapa chirurgicală

După realizarea tuturor investigațiilor, analizelor recomandate de medic, dar și a ședinței complete de profilaxie, fără de care intervenția nu poate avea loc, pacientul este supus   intervenției  chirurgicale în care doctorul stomatolog este ajutat, din nou, de cele mai noi tehnologii:

  • Laserul Waterlase, care asigură intervenții fără durere și o vindecare mult mai rapidă;
  • Cea mai performantă tehnologie în anesteziere dentară, The Wand, cu ajutorul căreia anestezia  se realizează mult mai ușor, fără seringă.
  • Centrifuga Endoret PRGF, care accelerează vindecarea post-intervenție printr-o regenerare  rapidă a țesuturilor.
  1. Etapa protetică

Etapa finală a tratamentului cu implant dentar implică partea de amprentare digitală, realizată  cu scannerul intraoral digital 3Shape Trios Real Color.

Amprentele digitale sunt transferate în computer, simulând 3D culorile reale ale dinților și   țesuturilor pacienților, astfel încat rezultatul tratamentului să devină predictibil și 100% sigur.

Pe lângă acesta, utilizăm și tehnologia Digital Smile Design, unde pacientul are posibilitatea  de  a participa activ în construcția zâmbetului său.

Beneficiile implantului Straumann PRO Arch® 

Probabil că te întrebi dacă acest tratament are aceleași rezultate durabile precum implantul clasic  și dacă estetica este la fel de naturală, iar răspunsul te va convinge să începi acum tratamentul!

Straumann PRO Arch® are garanție pe viață, iar dinții au un aspect natural, la fel ca în cazul  oricărui alt implant.

Dar asta nu este tot: timpul de vindecare este mai scurt, iar pretul implantului dentar redus, lucru  datorat faptului că tratamentul se realizează în doar 24 de ore.

Un alt aspect extrem de important este faptul că funcționalitatea acestui implant dentar este imediată, nu ai nevoie de o perioadă de acomodare, lucru valabil în cazul protezei dentare. De asemenea, confortul este sporit, iar restricțiile de orice fel, inexistente.

Profită de garanția pe viață oferită de Straumann, implantul dentar nr. 1 în lume, bazat pe 35 de ani de cercetare și fii și tu parte dintre cei 18 milioane de pacienți fericiți!

Nu mai amâna decizia care îți va reda în totalitate funcționalitatea zâmbetului tău și realizează acum o programare!

Surse photo: straumann.com, straumann.ca, straumann.nl

DENT ESTET în 2017, inovație și premiere pentru piața stomatologică din România

Ne-am bucurat împreună la fiecare reușită, am oferit zâmbete în fiecare zi și am muncit în echipă pentru a ne consolida poziția de lideri în stomatologie.

18920158_1388111194616171_7458099800301311101_n

În 2017, am profitat de fiecare clipă petrecută în familia MedLife și am inaugurat prima clinică dentară complet digitalizată din România, ce dispune de 10 săli de tratament, devenind astfel cel mai mare centru de tratament digital și diagnostic Planmeca Digital Academy.

Clinica reprezintă o inovație pentru piața stomatologică din țara noastră, având inclusiv un studio de diagnostic și construcție digitală a zâmbetului, lucru posibil cu ajutorul tehnologiei Digital Smile Design și Future Smile Studio.

Tehnologiile digitale ultraperformante și echipa medicală supraspecializată și certificată internațional au convins, în 2017, peste 10.000 de pacienți să ne treacă pentru prima dată pragul și să ne ofere încrederea lor. Le mulțumim că ne-au acordat șansa să le schimbăm zâmbetul și viața, la fel cum le mulțumim tuturor celor 75.000 pacienți pe care i-am tratat încă din 1999. Împreună am ajuns la peste 75.000 de zâmbete!

În 2017 am continuat, așa cum am promis, investițiile în echipa medicală pentru ca pacienții să se bucure de cele mai bune soluții de tratament. Familia Dent Estet a crescut la 250 de oameni dedicați zâmbetului tău, dintre care 86 de medici pregătiți în străinătate au grijă să nu ratezi niciun zâmbet.

21761391_1490978680996088_2219267675751117112_n

Rămânem și în 2018 devotați misiunii noastre de a dezvolta stomatologia digitală din România deoarece credem în tratamente fără durere și cu garanție pe viață.

Dezvoltarea continuă a fost și este unul dintre principiile pe care ne-am bazat încă de la început, iar 2018 vine cu planuri mari. Facem primii pași pentru ca toate serviciile noastre medicale să ajungă și în alte orașe ale țării. Privim noul an cu multă încredere și entuziasm, alături de o echipă energică și ambițioasă.

Vă mulțumim pentru anul minunat petrecut împreună!

Și nu uitați să zâmbiți în fiecare zi! Căci împreună putem schimba lumea doar cu un zâmbet. 🙂